HOMEOPATIE - explicaţii, consultaţii, cercetări
Rezultate ale cercetarilor stiintifice privind homeopatia.
Ultimele noutăţi:
- Tratamentul homeopatic al arsurilor verificat pe şobolani de laborator
- Remediile homeopatice Arnica şi Staphysagria în chirurgie
- Utilitatea homeopatiei
- Introducere în homeopatie
Articole:
Memo
Din cuprins:
- Tratamentul homeopatic al arsurilor verificat pe şobolani de laborator - 09 Apr 2008
Răspunsul şobolanilor de laborator la tratament homeopatic după arsuri de gradul I
Remediile homeopatice Arnica şi Staphysagria în chirurgie - 30 Nov 2007
Efectul remediilor homeopatice Arnica şi Staphysagria asupra timpului de vindecare a plăgilor chirurgicale
A...
- Utilitatea homeopatiei - 25 Nov 2007
Homeopatia este o metodă terapeutică alternativă care se adresează atât copiilor cât şi adulţilor şi vârstnicil...
Comentarii
Status utilizator
Tratamentul homeopatic al arsurilor verificat pe şobolani de laborator
Răspunsul şobolanilor de laborator la tratament homeopatic după arsuri de gradul I
Autori:
Dr. Adrian Alecu, specialist medicină internă, homeopatie, asistent universitar medicină internă, Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, România
Dr. Mariana Alecu, specialist medicină de familie, homeopatie, Cabinetul medical Homeomed, Târgu-Mureş, România
Dr. Romeo Brezeanu, asistent universitar farmacologie, Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, România
Dr. Gabriela Mărcuş, medic veterinar, Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, România
Adriana Cojocaru, studentă, Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, România
Rezumat
Pentru evaluarea efectului tratamentului homeopatic în cazul arsurilor de gradul I am folosit şobolani rasa Whistar. După imersia membrului posterior stâng în apă încălzită s-a putut evidenţia apariţia edemului şi eritemului local. După tratament prin gavaj s-a observat că şobolanii trataţi cu Apis CH9 s-au vindecat mai repede decât cei trataţi cu Belladonna CH9. Ambele loturi tratate homeopatic au prezentat un timp de vindecare semnificativ mai scurt decât lotul placebo.
Abstract
In order to assess the efficiency of the homeopathic treatment in grade I burns we used Whistar rats. After the immersion of the posterior limb in hot water the rats showed local oedema and erythema. After gavage treatment we could observe that the rats treated with Apis CH9 healed faster than the ones treated with Belladonna CH9. Both groups healed significantly faster than the placebo group.
Prin prezentul studiu am dorit să evaluăm eficacitatea tratamentului homeopatic în cazul arsurilor de gradul I la şobolani de laborator.
Cercetări anterioare ale autorilor cu privire la efectul tratamentului homeopatic precoce în diverse afecţiuni acute induse experimental la animale de laborator au demonstrat eficacitatea remediilor homeopatice [1, 2, 3, 4, 5].
Astfel a fost dovedit efectul antiinflamator al remediului Apis CH7 în cazul edemului şi eritemului provocat prin inocularea formaldehidei la nivelul membrului posterior al şoarecilor de laborator [1].
În cazul arsurilor de gradul I este cunoscut faptul că principalele manifestări clinice sunt tot edemul şi eritemul, de asemenea fiind cunoscut printre homeopaţi efectul benefic al remediului Apis în aceste situaţii [7], fără ca acesta să fie însă cuantificat statistic printr-un studiu controlat placebo.
Având în vedere că remediul homeopatic Belladonna este de asemenea utilizat frecvent în homeopatie în tratamentul arsurilor de gradul I [7] fără a exista o evidenţă comparativă a eficacităţii lui faţă de Apis, am considerat prezentul studiu un bun prilej de a evalua aceste efecte.
Material şi metodă
Am folosit 3 loturi de câte 10 şobolani rasa Whistar, consultând şi respectând normele europene pentru protecţia animalelor folosite pentru experimente de laborator [8].
Pentru a minimaliza stressul la care sunt expuse animalele, înaintea provocării arsurilor şobolanii au fost adormiţi prin menţinere în atmosferă cu eter timp de câteva secunde.
După momentul adormirii în cazul fiecărui şobolan s-a imersionat membrul posterior stâng în apă încălzită la temperatura de 55°C timp de 20 de secunde, timp suficient pentru a remarca apariţia în câteva secunde a unui edem însoţit de eritem, caracteristice arsurilor de gradul I [6, 9, 10, 11, 12].
Tratamentul s-a administrat prin gavaj cu începere imediat după producerea arsurii, ulterior administrarea tratamentului s-a făcut o dată pe zi până la vindecare.
Pentru gavaj s-a folosit o sondă de plastic adaptată la capătul unei seringi cu ajutorul căreia s-a putut doza tratamentul. La fiecare administrare sonda a fost introdusă până în stomacul şobolanilor, evitându-se astfel riscul de asfixie prin aspirare.
Pentru fiecare lot de şobolani tratamentul a fost stabilit după cum urmează:
lotul 1 - placebo sub formă de apă cu zahăr,
lotul 2 - Apis CH9 dizolvat în apă iar
lotul 3 - Belladonna CH9 dizolvat în apă
Pentru prepararea soluţiilor s-a folosit 1 granulă de 4 mm diametru la 1 ml de apă, iar pentru placebo o cantitate echivalentă de zahăr dizolvată în 1 ml de apă. Doza pentru fiecare administrare a fost de 0,5 ml din soluţiile astfel preparate.
Pentru evaluare statistică s-a urmărit numărul de şobolani vindecaţi în fiecare zi din fiecare lot şi numărul total de zile necesar vindecării pentru fiecare şobolan. Evaluarea s-a făcut în fiecare zi la aceeaşi oră. S-au considerat vindecaţi şobolanii care nu au mai avut manifestările clinice ale arsurii, eritemul şi edemul, fără a se putea găsi deosebiri în acest sens faţă de membrul contralateral, sănătos.
Pentru prelucrarea datelor şi evaluarea semnificaţiei statistice a rezultatelor s-a folosit testul T (Student).
Rezultate
Şobolanii trataţi cu Apis CH9 au prezentat cel mai scurt timp mediu de vindecare, de 1,2 zile, urmaţi de şobolanii trataţi cu Belladonna CH9, cu un timp mediu de vindecare de 2,2 zile. Cel mai lung timp mediu necesar vindecării l-au prezentat şobolanii trataţi cu placebo, acesta fiind de 3,2 zile.
Deşi aparent aceste medii ale timpului necesar vindecării sunt net diferite, ele sunt doar orientative, fiind necesară estimarea semnificaţiei statistice a acestor date în contextul loturilor studiate.
Astfel diferenţa între rezultatele lotului 2 (Apis CH9) şi lotului 1 (placebo) este înalt semnificativă statistic, cu p<0,001.
Diferenţa între timpul de vindecare al şobolanilor din lotul 3 (Belladonna CH9) şi lotul 1 (placebo) a fost de asemenea semnificativă statistic, însă cu p<0,05.
Din punct de vedere al timpului necesar vindecării arsurilor Apis CH9 s-a dovedit semnificativ mai eficient decât Belladonna CH9, p<0,01.
Din punct de vedere al distribuţiei în timp al zilei în care fiecare şobolan a fost considerat vindecat aceasta a variat după cum urmează:
şobolanii trataţi cu Apis s-au vindecat în primele 2 zile,
şobolanii trataţi cu Belladonna s-au vindecat în zilele 1-3,
şobolanii trataţi cu Placebo s-au vindecat în zilele 2-4.
Concluzii
Tratamentul homeopatic atât cu Apis CH9 cât şi cu Belladonna CH9 s-a dovedit semnificativ mai eficient decât Placebo în vindecarea arsurilor experimentale de gradul I la şobolani.
Preparatul homeopatic Apis CH9 a fost semnificativ mai eficient decât preparatul homeopatic Belladonna CH9 în tratarea arsurilor de gradul I la şobolani.
Discuţii
Rezultatele acestui studiu, coroborate cu cele ale cercetărilor noastre anterioare, precum şi cu alte date din literatură privitoare la cercetarea efectului preparatelor homeopatice comparativ cu placebo, susţin eficacitatea tratamentului homeopatic în patologia acută.
Se poate observa că efectul medicamentelor homeopatice în aceste studii este diferit de placebo, este reproductibil şi evidenţiabil obiectiv.
Deşi cele mai noi orientări ale medicinei bazate pe dovezi promovează studiile dublu orb, placebo controlate, pe subiecţi umani cu patologie spontană, avantajul experimentării tratamentului homeopatic pe animale de laborator constă în uşurinţa obţinerii unor loturi omogene şi a provocării în mod uniform a patologiei, utile pentru evidenţierea semnificaţiei statistice a rezultatelor.
Pe măsură ce va creşte încrederea comunităţii medicale în ceea ce priveşte eficacitatea homeopatiei, vom putea obţine implicarea tratamentului homeopatic pe scară mai largă în patologii asemănătoare celor studiate de noi, cu posibilitatea dezvoltării de studii clinice pe oameni.
Bibliografie
1. Alecu A., Alecu M., Brezeanu R. - Studiu al efectului antiinflamator al remediului homeopatic Apis comparativ cu alte medicamente cu efect antiinflamator. Revista Română de Homeopatie 2004, 21:16-17
2. Alecu A., Alecu M., Brezeanu R., Cojocaru A. - Effect of the homeopathic remedy Arnica montana 7CH on mechanical trauma in mice. Cultura Homeopática 2007, 20:16-18
3. Alecu A., Alecu M., Cojocaru A., Brezeanu R. - Efectul remediului homeopatic Arnica montana 7CH în traumatismul mecanic la şoareci. Revista Română de Homeopatie 2007, 31:14-17
4. Alecu A., Alecu M., Mărcuş G., Brezeanu R., Cojocaru A. - Effect of the homeopathic remedies Arnica montana and Staphisagria on the time of healing of surgical wounds. Cultura Homeopática 2007, 20:19-21
5. Alecu A., Cojocaru A., Alecu M., Brezeanu R. - Remediul homeopatic Belladonna compensează blocajul receptorilor muscarinici provocat de atropină la animale de experienţă. Revista Română de Homeopatie 2007, 29:27-31
6. Clark A.S., Kelly R.A., Mitch W.E. - Systemic response to thermal injury in rats. Accelerated protein degradation and altered glucose utilization in muscle. J Clin Invest. 1984 September; 74(3): 888–897
7. Clarke J.H. - A Dictionary of Practical Materia Medica. B. Jain Publishers. 2005
8. European Convention for the Protection of Vertebrate Animals used for Experimental and Other Scientific Purposes, Strasbourg, 18.III.1986, citat din http://conventions.coe.int/Treaty/en/Treaties/Html/123.htm
9. Horton J.W., Maass D.L., White D.J. - Hypertonic saline dextran after burn injury decreases inflammatory cytokine responses to subsequent pneumoniarelated sepsis. Am J Physiol Heart Circ Physiol. 2006 April ; 290(4): H1642–H1650.
10. Nathan P., Macmillan B.G., Holder I.A. - Effect of a Synthetic Dressing Formed on. a Burn Wound in Rats: a Comparison of Allografts, Collagen Sheets, and Polyhydroxyethylmethacrylate in the Control of Wound Infection. Applied Microbiology, Sept. 1974, Vol. 28, No. 3, p. 465-468
11. Singer A., McClain S., Romanov A., Rooney J., Zimmerman T. - Curcumin Reduces Burn Progression in Rats. Acad Emerg Med, May 2007, Vol. 14, No. 5, Suppl. 1
12. Zitowitz L., Hardy, J.D. - Influence of Cold Exposure on Thermal Burns in the Rat.J Appl Physiol 12: 147-154, 1958; 8750-7587/58
Cabinet de Homeopatie în Târgu-Mureş
HomeoMed - Cabinet de homeopatie în Târgu-Mureş - www.homeomed.alecu.ro
Str. Gheorghe Marinescu nr. 47

- Dr. Adrian Alecu
- Dr. Mariana Alecu
Pentru a ne contacta puteţi folosi butonul de contact "pliculeţ" din partea de sus a paginii.
Parteneri: Dr. Gheorghe Jurj - Timisoara | Asociaţia Română de Homeopatie Clinică | Societatea Româna de Homeopatie | Dr. Adrian Dumitrescu - Bucureşti | Dr. Sorin Dan Cadar - Bucureşti |


